marți, 14 mai 2013

Top 5 al plantelor care ridică imunitatea:3. Tescovina - asul antioxidanţilor

Pasta care rămâne în urma extragerii mustului din strugurii negri şi roşii nu poate lipsi din topul forti­fiantelor sistemului imunitar. Coaja şi pulpa presată a strugurilor concentrează toate calităţile terapeutice ale viţei de vie, cunoscută de milenii drept izvor de sănătate şi energie. Proprietăţile farmaceutice ale tescovinei au fost detaliate şi argumentate pe larg într-un articol precedent, care s-a bucurat de foarte multă atenţie din partea cititorilor revistei Formula AS. Dacă atunci am explicat cum acţionează tescovina în vindecarea diferitelor boli, acum vom insista asupra modului în care ea întăreşte mecanismele de apărare ale corpului nostru. Rolul principal îl are resveratrolul, antioxidantul magic descoperit de cercetătorii secolului XXI. Printr-un miraculos mecanism natural, strugurii secretă această substanţă pentru a se apăra de ciupercile şi bacteriile parazite. Prin urmare, resveratrolul are o pronunţată amprentă defensivă şi joacă un dublu rol: repară stricăciunile şi atacă intruşii. Ajuns în organismul uman, îndeplineşte aceleaşi funcţii: vindecă şi protejează. Resveratrolul este cel mai puternic antioxidant existent în natură, deci are menirea de a împiedica degradarea celulelor din toate tipurile de ţesuturi. Molecula antioxidantă îndrumă batalioanele de celule ale sistemului imunitar să atace agenţii patogeni invadatori (de la microbi la celule cancerigene) şi, în acelaşi timp, încurajează reproducerea celulelor sănătoase. Alături de resveratrol, în tescovină sunt mobilizate şi alte substanţe valoroase pentru imunitate: vitaminele A, C şi P, fierul, potasiul, magneziul şi calciul. Pe lângă formulele farmaceutice de bază (prezentate pe larg în articolul anterior), domnul farmacist Ion Bobaru recomandă alte reţete, pentru imunitate.


Pulberea
Se obţine prin măcinarea cât mai fină a tescovinei uscate şi cernute. Se consumă câte o linguriţă, de trei ori pe zi, cu jumătate de oră înainte de masă. Pentru un efect sporit, praful trebuie ţinut sub limbă, aproximativ 2-3 minute, înainte de a-l înghiţi. O cură durează trei săptămâni, cu o săptămână de pauză.
Recomandarea farmacistului: "Pulberea este produsul cu cea mai mare cantitate de resveratol şi cea mai mare valoare imunitară. După cum am mai explicat, marele avantaj al tescovinei este că poate fi recomandată şi celor care suferă de diabet, deoarece zahărul conţinut de struguri a trecut în must”.

Infuzie din tescovină
Se prepară simplu, adăugând peste două linguriţe de tescovină uscată şi mărunţită o cană de apă clocotită. Se acoperă şi se lasă la infuzat 10 minute. Sunt recomandate 3 căni pe zi, înainte de fiecare masă.

Ceai din tescovină şi busuioc
Echilibrează activitatea întregului organism prin combinarea efectelor calmante ale busuiocului cu acţiunea tonică a tescovinei.
Poţiunea se obţine astfel: într-un recipient se amestecă două linguriţe de tescovină us­cată (10 g) cu o cană de apă (250 ml) şi se pune la fiert. După ce a dat în clocot, preparatul se mai lasă la foc mic încă 15 minute. Se completează lichidul evaporat cu apă fierbinte, până ajungem din nou la o cantitate de 250 ml, şi se adaugă o linguriţă de pulbere de busuioc (5 g). După ce a fost lăsat 30 de minute în repaus, ceaiul se stre­coară şi poate fi băut. Pentru efecte optime, puteţi adăuga scorţişoară şi miere de albine. Sunt recomandate două căni pe zi, dimineaţa şi seara.

Tinctură de tescovină şi arnică
În reacţie cu alcoolul, extracţia principiilor active din cele două medicamente naturale este potenţată şi conservată mai bine, ceea ce transformă tinctura combinată într-un preţios elixir pentru sănătatea întregului organism.
Tinctura se prepară într-un borcan de sticlă, în care se amestecă 20 g de tescovină uscată (o lingură cu vârf) cu 10 g arnică (două linguriţe). Peste plante se toarnă 150 ml alcool alimentar de 70 de grade şi borcanul se închide ermetic. Licoarea se lasă la macerat 10 zile, timp în care recipientul trebuie agitat de 3-4 ori pe zi. După această perioadă, se filtrează şi se pune la decantat, în frigider, încă 6 zile. În final se separă partea lichidă şi se depozitează în sticluţe închise la culoare. Doza recomandată este de 20 de picături pe zi, vreme de trei săptămâni. După o săptămână de pauză, cura poate fi reluată.
Completarea farmacistului: "Utilizată sub formă de unguent sau gel, arnica se numără printre cele mai puternice antiinflamatoare din farmacia verde. Administrată sub formă de tinctură, 20 de picături odată, are efecte sedative, dar şi bacteriostatice, ceea ce înseamnă că împiedică dezvoltarea bacteriilor. Aceste calităţi completează acţiunea antioxidantă a resveratrolului din tescovină, tinctura mixtă întărind şi stimulând toate celulele sistemului imunitar”.

Sirop din tescovină
Este recomandat mai ales copiilor anemici, cu un sistem imunitar deficitar sau celor care nu au poftă de mâncare. Se prepară simplu, amestecând 100 ml ceai din tescovină (preparat după metoda descrisă mai sus) cu 100 g miere de albine şi 300 ml suc natural de portocale (dacă este posibil, se poate folosi şi suc de măceşe proaspete, obţinut prin simpla stoarcere a fructelor). După omogenizare, siropul se păstrează în frigider. Doza optimă pentru copii este de 3 linguriţe pe zi, înainte de fiecare masă. Pentru adulţi, este recomandată o cantitate dublă. Cura durează trei săptămâni, cu o săptămână pauză, şi se reia dacă este nevoie.
Recomandarea farmacistului: "Pentru preparatele farmaceutice, recomand tescovina obţinută din soiurile de viţă autohtonă, românească, aşa-numiţii «hibrizi direct producători». Pot argumenta că strugurii româneşti produc mult mai mult resveratrol. Drept dovadă stă faptul că via autohtonă este mai rezistentă la boli şi la atacul dăunătorilor (mana, făinarea, putregaiul cenuşiu, păianjenul, afidele etc). Prin urmare, cantitatea de resveratrol din strugurii româneşti este atât de mare, încât aceştia nu mai necesită combaterea paraziţilor prin stropire. Spre deosebire de strugurii autohtoni, care se apără singuri, soiurile considerate nobile ( Feteasca Neagră, Merlot, Pinot Noir etc.) sunt foarte sensibile la boli si dăunători, fiind necesară stropirea cu fungicide şi insecti­cide de cel puţin 8-10 ori pe sezon. Toate aceste detalii demonstrează că efectele antioxidante şi antiseptice ale tescovinei din viţa de vie autohtonă sunt considerabil mai mari decât cele ale produsului similar, obţinut din soiurile de import”.

Preparate galenice
În creuzetele din laboratorul farmaciei Faltis, domnul Bobaru îmbină virtuţile primelor trei plante medicinale de top pentru a obţine siropul de imunitate. Poţiunea conţine cătină, măceşe şi tescovină, fiind un adevărat elixir pentru toate componentele sistemului imunitar.
Alături de măceşe, tescovina face parte şi din compoziţia siropului orexigen, preparat care conţine şi alte plante care sprijină imunitatea, cum ar fi ginsengul şi cicoarea, toate sub formă de extract fluid. Siropul orexigen este un puternic întăritor imunitar şi un excelent medicament natural pentru cei care suferă de anemie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu